Loading...

Obiectivele Caravanei

Organizăm caravane la care participă o echipă multi-disciplinară (medici specialiști și rezidenți), în colaborare cu autoritățile locale.

Colaborăm strâns cu medicul de familie din sat (unde acesta există), respectiv autoritățile locale (primar, asistent social, asistent sanitar), ultimii doi reprezentând oameni cheie, continuatori ai activității noastre de prevenție în satul/comunitatea respectivă.

Populația țintă este cea din mediul rural cu risc crescut de sărăcie, acces dificil la serviciile medicale de bază: copiii din familiile defavorizate, vârstnicii, populația neasigurată. Un alt grup țintă al proiectului sunt școlarii, pentru cursurile de educație medicală și implicit prin ei, părinții acestora.

Venim cu echipamente medicale care frecvent lipsesc din cabinetele medicilor de familie din aceste zone și consultăm 150 - 250 persoane, adulți și copii, la fiecare ediție.

Evaluăm starea de sănătate a populației din zona respectivă prin: consult clinic, analize bioumorale, electrocardiogramă, examen ecografic, consulturi de specialitate: medicină internă, cardiologie, neurologie, oftalmologie, dermatologie, ginecologie, imagistică medicală, pediatrie etc.

Întocmim baze de date, în vederea raportării și efectuării de studii clinice.

Realizăm prezentări și împărțim materiale cu scop educativ.

Stabilim rețele de comunicare între medicii participanți și autoritățile publice, în scopul supravegherii evoluției ulterioare a persoanelor consultate.